Viorica Mitrea despre fiul ei

Viorica Mitrea despre fiul eiViorica Mitrea

Miron Mitrea: Din clipa in care am devenit persoana publica mi-am asumat si statutul pe care il presupune aceasta ipostaza: acela de a fi mereu in atentia presei si, implicit, a publicului. Am fost mereu constient ca toate actiunile, vorbele si aparitiile mele vor fi judecate si etichetate. Dar niciodata nu mi-a placut sa vorbesc despre mine si, cu atat mai putin despre familia mea, pe care am incercat sa o tin la distanta, atat cat a fost posibil, de tot ce a insemnat expunere in mass-media. Motivul? Eu am ales sa fiu persoana publica, nu si ei. Dar cum acest site presupune un demers foarte personal o voi lasa pe mama mea sa vorbeasca despre mine, despre familia si copilaria mea pentru prima data intr-un interviu foarte amplu.

Despre copilarie

Doamna Mitrea, cum il strigati pe fiul dumneavoastra?
Roni, prescurtare de la Miron. Este numele folosit si de prietenii apropiati. A fost botezat Miron Tudor, cu numele tatalui meu (Miron Neagu) si al socrului meu. Cat a fost mic ii spuneam Ronut, crescand prietenii l-au strigat Roni.

Ce fel de copil era Miron ?
A fost un copil destul de ascultator. Eu si sotul meu ne-am straduit sa explicam copiilor motivul pentru care doream sa faca un anumit lucru. Avand doi baieti de varsta apropiata (diferenta este de 1 an si 2 luni) am socotit ca trebuie sa discutam cu ei cat mai mult si sa-i integram de mici in problemele zilnice ale familiei. Cat au fost mici au mai primit de la mine cate o curea peste fund daca nu erau ascultatori. Dar niciodata nu au primit de la noi vreo palma. Este injositor pentru copii, sunt umiliti, lucru total nepotrivit pentru niste viitori barbati, capi de familie. Pedeapsa era precedata de explicarea motivului care a generat acea pedepsa. Dupa aceea trebuia sa stea sa se gandeasca de ce au luat bataie si sa-mi spuna ce vor pati daca repeta greseala.

Intre ei se bateau ?
Ca sa va raspund am sa fac o digresiune. Cand m-am casatorit am locuit la Brasov intr-un apartament cu o familie care avea doi baieti, cam de varsta mea. Desi unul terminase facultatea si al doilea era in ultimul an se bateau, iar eu trebuia sa o ajut pe mama lor sa-i despartim. Mi-a spus ca de mici isi trageau plapuma si perna unul altuia si se bateau. De aceea, noi am cautat sa indepartam orice motiv de discordie si sa tratam copiii totdeauna in mod egal. Au avut perne si plapume separate, pana au fost mai mari i-am imbracat la fel ca sa nu fim tentati sa dam celui mic haine purtate de fratele mai mare. Ca sa nu ramana cu resentimente, era pedepsit totdeauna cel care isi para fratele. Nu admiteam ca fratii sa se parasca intre ei. Am aflat, tot de la ei, ca nu au fost chiar ingeri, cand au fost mari au recunoscut ca se bateau cateodata.

Sumar interviu:

Marime font + -

Trimite prin email unui prieten

[contact-form-7 404 "Not Found"]

Printeaza articolul

Adauga la favorite

Adauga la del.icio.us

Adauga la Digg

RSS Feed